Steaua a încercat un super-transfer! Dorit de Milan, unul dintre puștii-minune ai României a negociat, azi, cu roș-albaștrii!

Steaua a încercat un super-transfer! Dorit de Milan, unul dintre puștii-minune ai României a negociat, azi, cu roș-albaștrii!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Negocierile pentru un transfer al lui Alexandru Tudorie la Steaua au eșuat. Din informațiile Prosport, condițiile tranzacției nu au fost acceptate de Consiliul de Administrație al clubului gălățean.

Directorul general al FC Oțelul, Narcis Răducan, a confirmat că Oțelul a decis să-l păstreze pe Tudorie.

Confirm faptul că Steaua a fost interesată de Tudorie, dar considerăm că în acest moment este mai bine, atât pentru Alexandru, cât și pentru Oțelul, să rămână în curtea noastră. Dacă va continua în aceeași linie va ajunge un fotbalist de mare valoare„, a declarat Narcis Răducan, pe site-ul oficial al clubului gălățean.


Atacantul Alexandru Tudorie, care a debut în Liga I când nici nu împlinise 17 ani (27 februarie 2013, Oțelul – Petrolul 0-1), este în acest moment în București împreună cu tatăl său, la negocieri pentru un transfer la Steaua.

Jucătorul urmează să semneze mai întâi un contract de reprezentare cu firma lui Victor Becali, apoi urmând să se discute împrumutul său la Steaua pentru un an, cu opțiune de cumpărare pentru clubul lui Gigi Becali.

Tudorie este dorit la Steaua în special pentru a juca în Liga Campionilor, competiția jucătorilor sub 19 ani, considerându-se că astfel se poate remarca mai ușor în vederea unui transfer în străinătate.

Alexandru Tudorie, care a împlinit 17 ani în luna martie a acestui an, a fost dorit anul trecut de AC Milan și Sampdoria, Oțelul refuzând ofertele de atunci.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cod galben de vânt puternic în 9 judeţe din ţară. ANM anunţă rafale de 65 km/h
Cod galben de vânt puternic în 9 judeţe din ţară. ANM anunţă rafale de 65 km/h
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Se reintroduce oficial serviciul militar obligatoriu. Cine va fi chemat şi câte luni durează
Se reintroduce oficial serviciul militar obligatoriu. Cine va fi chemat şi câte luni durează
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
FC Botoşani – Gloria Buzău: Duel în premieră absolută la subsolul clasamentului
FC Botoşani – Gloria Buzău: Duel în premieră absolută la subsolul clasamentului
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×